Cum te numești, de unde ești și ce afacere ai?
Mă numesc Monica Danciu, sunt din Florești, jud Cluj și sunt cosultant de mediu. Firma mea se numește Circular Consulting.
Cum ți-a venit ideea acestei afaceri?
Sunt inginer de mediu (în prezent doctorand) și, pentru că schimbările legislative pe parte de mediu vin cu multe provocări pentru antreprenorii care au obligații pe partea de mediu, am deschis un cabinet de consultanță pentru a fi alături de cei care au nevoie de sfatul unui expert.
Ce produse și servicii oferi și cui te adresezi?
Mă adresez tuturor agenților economici - de la cei cu activitate de birou, care au un impact minor asupra mediului, până la agenții economici care amprenteaza mediul prin poluări masive, cum ar fi fabrici sau marile industrii.
Ofer servicii specifice în domeniul mediului:
Cu ce vii tu diferit pe piață?
Pe lângă experiența de inginer, vin și cu experiență din cercetare, iar punctul forte este implementarea pe cât posibil, în concepția antreprenorilor, termenului de economie circulară, care face că afacerile să devină mai competitive și în același timp durabile.
Care a fost cea mai mare satisfacție a ta ca antreprenor?
Momentul în care tot ce am învățat, am putut să pun în practică și să îndrum pe alții în afacerile lor pentru a se alinia obligațiilor față de mediu.
Care a fost cea mai mare provocare a ta în această perioadă de criză?
Să mă concentrez pe ce e important și de multe ori abandonat într-un business: imagine, promovare, organizare internă și informare. A fost o perioada în care am avut timp și de partea de branding și marketing în general.
Ce mesaj ai pentru mamprenoare?
Fiți optimiste, fiecare perioadă dificilă aduce și oportunități pentru afacerea ta care te pot duce pe căi nebănuite. Succes și multe colaborări pe viitor!