7 Obiceiuri proaste pe care copiii le copiaza de la adultii din jurul lor si cum sa le eviti

Daca te uiti in jur la adultii de azi, gandeste-te ca si ei au fost copii la randul lor si au avut parinti, bunici sau alti adulti care i-au educat si i-au inspirat sa devina OAMENII care sunt acum: creativi, inteligenti, demni, puternici, independenti, deschisi la minte si la suflet sau rasisti, fara respect, incuiati, despresivi, nesiguri pe ei sau violenti.

Ne place sau nu, copiii nostri copiaza comportamentele, credintele si obiceiurile pe care le vad la adultii cu care isi petrec cea mai mare parte din timp. Asa cum iau modelele bune, le iau si pe cele proaste si le duc cu ei prin lume, uneori le dau mai departe si copiilor lor.

Pentru fiecare dintre noi, “normalul” este lumea in care am crescut si un copil nu are cum sa isi dea seama ca ceea ce vede la cei dragi este “gresit” moral, etic sau in conformitate cu anumite standarde ale societatii. Pentru un copil, parintii lui sunt zeii de la care ei invata sa functioneze in lumea in care traiesc.

De multe ori, nu realizam cat de mult impact are asupra copiilor nostri modul in care noi ne comportam in viata de zi cu zi, asa ca am intocmit o lista de comportamente care pot avea efect negativ pe termen lung asupra vietii copiilor nostri:

1. Promisiunile nerespectate – de fiecare data cand faci o promisiune unui copil, in sufletelul lui se naste o speranta.

Promit ca vom merge la Londra numai noi doua, atunci cand vei implini 12 ani”;

Promit ca iti iau catel cand vei fi suficient de responsabila”;

Promit ca iti cumpar masinuta cu telecomanda daca esti cuminte etc.

E evident ca nu toate promisiunile pot fi duse la indeplinire, uneori independent de vointa noastra.

Daca insa incepi sa dai din colt in colt Poate mergem altadata, poate in alt oras, mai vedem noi” sau nu recunosti promisiunea facuta “Am zis eu asta? Oi fi zis, cine stie cand, nu imi amintesc” mesajul pe care il dai copilului este ca nu e obligatoriu sa iti respecti promisiunea data, te poti razgandi oricand si, mai mult decat atat, ca el nu este important, ca e mic, ca nu conteaza.

Isi va pierde atat increderea in tine ca parinte (sa nu te miri ca nu te baga in seama cand ii spui “daca faci X, PROMIT ca iti dau Y”), cat si in alti adulti si in el insusi.

Alternative:

1. Promiti doar atunci cand esti sigur ca poti duce la capat promisiunea (ai cumparat bilet de avion, ai gasit jucaria, ai timp etc..). Promisiunea data este asumare si atrage dupa ea responsabilitati si consecinte. Invata-ti asta copilul si iti va multumi mai tarziu.

2. Daca ai apucat sa promiti si, din motive independente de tine, nu poti sa duci la indeplinire promisiunea facuta, ia copilul deoparte si explica-i faptul ca este o situatie deosebita, ca tu iti respecti cuvantul dat si ofera-i cel putin o alternativa pentru a inchide cercul. Nu mai continua cu alta promisiune pana nu stii sigur ca te poti tine de cuvant.

2. Lipsa de punctualitate – Punctualitatea este o forma de respect fata de tine insuti, in primul rand, precum si fata de ceilalti. Acest obicei se invata acasa, iar daca tu ca parinte esti mereu in intarziere, copilul vede ca punctualitatea nu este importanta pentru tine, degeaba te frustrezi cand te suna profesorii sa iti spuna ca a intarziat la scoala sau ca nu respecta termenele proiectelor primite.

Atunci cand va deveni adult isi va frustra toti prietenii cu lipsa de punctualitate, iar la locul de munca va avea probleme serioase cu predarea la timp a proiectelor.

Alternativa:

Arata copilului faptul ca punctualitatea este importanta pentru tine. Respecta micile intelegeri pe care le aveti intre voi “la ora x iesim in parc”, “la ora Y ne uitam la desene”, “la ora Z ne vedem cu prietenii”.

Felicita-l atunci cand este punctual si explica-i ca atunci cand nu reusim sa fim punctuali, anuntam.

3. Minciuna – Nici un parinte nu vrea sa recunoasca faptul ca si-a invatat propriul copil sa minta, insa multora le “scapa” minciuni “nevinovate” aparent: “Maine mergem la parcul de distractii, copiii sub 10 ani nu platesc, sa le spui ca ai 9 ani”, “Sa nu ii spui mamei ca ai mancat inghetata ca ne ceartasunt doar 2 modele de minciuni “nevinovate” care il invata pe copil ca e ok sa nu spui adevarul, ca “adevarul e relativ” si ca adevarul poate avea consecinte negative asupra lui.

Alternativa:

Solutia e sa nu pui copilul in situatia in care trebuie sa minta ca sa te salveze pe tine. Poate ca economisesti cativa banuti azi pentru ca nu ii cumperi bilet la parcul de distractii, insa consecinta faptului ca il pui sa minta si sa fure are costuri mult mai mari pe care le vei simti si tu in adolescenta lui si el insusi atunci cand va fi adult.

4. Nesiguranta si indecizia – Cu siguranta ai intalnit adulti care te scot din minti pentru ca se razgandesc la nesfarsit. “Nu sunt sigur, oare sa aleg X sau Y? Voi ce spuneti?”, “Cred ca as vrea Y, dar nu, m-am razgandit, mai bine Z, ma mai gandesc si te anunt”.

Ei bine, acesti adulti devin parinti si transmit mai departe “razgandeala” lor copiilor lor, care dezvolta de mici o lipsa acuta de incredere in propriile lor decizii si au nevoie in permanenta de validare din partea unui adult.

Alternativa:

Nu mai verbaliza in fata copilului procesul tau decizional intern. Discuta cu un adult si ofera copilului doar varianta finala de care esti 100% sigur.

5. Coruptia – Ai spune ca tu esti o persoana absolut corecta si verticala si e departe de tine acest comportament. Pana in momentul in care incepe anul scolar si iti pui copilul in situatia de a cumpara favoruri de la invatatoare cu ajutorul cadourilor sau buchetelor de flori. Uite-asa invata copilul ca pentru a fi bagat in seama trebuie sa ofere favoruri si ca el nu merita nici atentie, nici iubire. Acestea le cumperi.

Alternativa:

Invata copilul sa isi ofere recunostinta pentru dascali si cei din jur facand mici gesturi de apreciere cu manutele si talentul lui. Sa scrie o scrisorica, sa faca un desen, sa scrie o poezie, sa cante un cantecel etc.. Va invata ca el este iubit pentru ceea ce este si ceea ce stie el sa faca si asta este suficient.

6. Relatia nesanatoasa cu banii –poate una dintre cele mai grave consecinte asupra carierei si prosperitatii unui adult este ceea ce invata acasa legat de relatia cu banii. Multe familii au probleme financiare si asta vine dintr-o totala lipsa de educatie financiara. Avem scuza ca nu a avut cine sa ne invete. Acum avem o multime de cursuri si resurse pe internet, asa ca nu mai avem scuze.

Poate cel mai grav lucru legat de bani este sa dai copilului de inteles ca el/ea este o cheltuiala pentru tine, ca tu primesti bani pentru ca ai copii si ca este un mijloc de negociere intre parinti, mai ales atunci cand este vorba despre o relatie nefunctionala sau un divort.

Stau cu tatal vostru pentru bani, altfel nu v-as putea creste singura.”

Cere-i bani la tatal tau! Ar trebui sa plateasca pentru esti copilul lui.”

Eu nu ma pot distra ca voi pentru ca trebuie sa muncesc ca sa va cresc.”

Tu stii cat costa sa cresti un copil?”

Ce invata copiii de la noi? Ca orice pe lumea asta se poate cumpara cu bani, ca fiecare om are o valoare care se calculeaza in banii pe care ii face si ca daca nu face bani, nu valoreaza nimic. Mai mult decat atat, copiii sunt un sacrificiu, o povara, costa bani si ne impiedica sa traim asa cum vrem noi.

Alternativa:

Copilul trebuie sa inteleaga de la noi ca valoarea unui om este data de calitatile, de talentul, de educatia lui, de bunatatea lui, de iubirea pe care o ofera semenilor si nicidecum de banii pe care ii are la un moment dat. Banii nu sunt altceva decat un mijloc de plata si pentru a face bani avem nevoie sa ne cunoastem valoarea si sa o oferim celorlalti sub forma de servicii si produse.

7. Rasismul – Copiii nu se nasc rasisti, ei iubesc toate fiintele pamantului. Rasismul se invata ascultand discutii in familie si preiau cuvinte urate si sentimente negative fata de semenii lor de la adultii din jur. Asa ajung sa dezvolte frici si ura fata de persoane de o alta rasa sau religie.

Alternative:

1. Cumpara-i copilului tau carticele cu povesti si imagini despre copii din alte culturi si povesteste-le despre ei, cumpara-le papusele care intruchipeaza copii din alte rase, explica-le faptul ca normalitatea asa cum o stim noi este diferita fata de alte culturi si invata-i sa fie curiosi, nu sa judece.

2. Daca copilul asista la discutii in care alti adulti isi exprima rasismul, explica-le ca nu este un comportament pe care tu il incurajezi si ofera-i alternativa ta.

Cu siguranta mai sunt si altele obiceiuri proaste pe care le dam mai departe copiiilor si nepotilor nostri fara sa vrem. Noi nu vrem sa fie ca noi, ci mult mai buni decat noi si de aceea le tinem prelegeri, le spunem, ii dam la scoala, “le facem educatie”. Din pacate, singura forma de educatie eficienta este exemplul personal.

Ai grija cum te comporti azi pentru ca peste cativa ani, ti se va intoarce ca un bumerang!

Devino MAMPRENOARE

Vino într-o comunitate dinamică de femei antreprenor

Copyright ©2016-2020 MAMPRENOARE