„Succesul nu este un accident. Este muncă grea, perseverență, învățare, studiu, sacrificiu și, mai presus de toate, dragostea față de ceea ce faci sau înveți să faci.” (Pele)
Succesul l-am obținut acum 4 ani când am decis că meseria mea trebuie să fie în domeniul beauty. Primul an l-am început în domeniul nail-art, urmat apoi de alți 3 ani de multă muncă și informare în specializarea mea de Dermopigmentist. În Phy Brows, Start Academy, Floare de Colț și multe alte Congrese, Conferințe și Seminarii mi-am găsit mentorii care m-au informat ca specialist în Cosmetică, Microblading, Micropigmentare și Tattoo Removal L.A.S.E.R. și Soluții Chimice. Consider că întotdeauna avem de învățat, deoarece cred în evoluție și în faptul că acțiunile proprii ne influențează cursul carierei.
Sunt omul ambițios și perseverent care nu își ia niciodată informațiile de-a gata. Observ și testez, de cele mai multe ori pe mine, ce se întâmplă în diverse situații și datorită acestui principiu evoluez și mă îmbunătățesc constant.
Iubesc cu aceeași intensitate fiecare procedură pe care o realizez în dermopigmentare, fie că e vorba de microblading sau micropigmentare sprâncene, buze sau ochi, un potențator al frumuseții feminine, cât și procedura de îndepărtare tatuaje atât corporale, cât și faciale atunci când nu mai sunt dorite sau au fost efectuate greșit.
Sunt adepta efectului cât mai natural în procedurile de dermopigmentare și de aceea fiecare clientă este o provocare pentru mine, mai ales în momentul în care îi văd mulțumirea și fericirea de noul look. Adaptez o formă diferită pentru fiecare persoană în parte în funcție de multe aspecte (nu întotdeauna ajută șablonul). Țin cont de stilul său, de vărstă, de ceea ce își dorește și de ceea ce consider eu că este potrivit pentru ea și fizionomia ei.
Dintotdeauna femeia a fost preocupată de frumos și estetic, astăzi frumusețea devenind un accesoriu must-have. Orice femeie și-ar dori să aibă mereu un aspect armonios și îngrijit, mai ales acum când are acces la diverși specialiști în domeniul frumuseții, ce utilizează tehnici moderne, fiabile și accesibile. Așadar dacă dorești să-ți accentuezi frumusețea naturală printr-o procedură de dermopigmentare, fără a pierde mult timp în fața oglinzii pentru a-ți contura sprâncenele, buzele sau ochii sau poate dorești să scapi de un tatuaj care nu îți mai place sau a fost executat greșit, te aștept cu drag la salon!!

Facebook: Microblading Iași – Simona Pavăl
https://www.facebook.com/SimonaPavalDermopigmentist
Instagram: simonaapaval
E-mail: simona.paval@yahoo.com
Tel: 0749469723