Cum te numești, de unde ești și ce afacere ai?
Mă numesc Roxana Babuc, sunt din Iași și de curând am înființat RB CONT PREST S.R.L. societate de contabilitate și consultanță financiar – contabilă.
Când ți-a venit ideea acestei afaceri? A fost un vis mai vechi sau o oportunitate de moment?
Decizia de a deschide propria societate de contabilitate a fost un pas firesc, o etapă a carierei mele de Expert Contabil. Anterior acestei hotărâri, mi-am desfășurat activitatea având funcția de Director Economic, în cadrul unor companii din Iași, coordonând activitatea Departamentului Financiar – Contabil.
Ai avut nevoie de finanțare pentru proiectul tău sau ai pornit afacerea cu fondurile proprii?
Am înființat această afacere din fonduri proprii.
Ce produse și servicii oferi și cine sunt clienții tăi?
RB CONT PREST S.R.L. – societate de contabilitate și consultanță financiar – contabilă oferă următoarele servicii profesionale:
➡ evidență contabilă completă;
➡ salarizare, resurse umane și gestiunea personalului;
➡ consultanță de specialitate privind legislația fiscală și legislația muncii;
➡ elaborarea de analize financiare și rapoarte de management financiar;
➡ întocmirea dosarelor in vederea obținerii de finanțări de la instituțiile financiar – bancare, instituții de leasing, etc.;
➡ furnizarea de informații din evidența contabilă în vederea sprijinirii obținerii de finanțări nerambursabile;
➡ asistență la implementarea de software financiar – contabil;
➡ consultanță pentru organizarea departamentului financiar – contabil. Serviciile societății se adreseaza tuturor antreprenorilor interesați de servicii financiare de calitate, ce presupun oferirea la timp de informații conforme cu prevederile legale în vigoare, corecte și utile în luarea deciziilor de business și în elaborarea strategiilor de afaceri.
Cu ce vii tu diferit pe piață? Care este diferența majoră dintre oferta ta și concurență?
Vreau foarte mult ca prin oferta de servicii a societății pe care o conduc să vin în sprijinul oamenilor de afaceri ce își doresc claritate în ceea ce privește informațiile financiare provenite din rapoartele ce expun activitatea și performanțele economice ale afacerilor lor.
Consider că aceasta este plus-valoarea pe care trebuie să o aducă unei afaceri departamentul financiar – contabil, dincolo de cunoașterea și de consilierea cu privire la aplicabilitatea prevederilor legale.
Care a fost cea mai mare satisfacție a ta ca antreprenor? La cât timp de la lansarea afacerii ai simțit asta?
În acest moment este prea devreme pentru a analiza satisfacțiile primite în calitatea de antreprenor, societatea fiind înființată în luna decembrie 2021.
Ce faci în momentele grele ca să te remontezi? Ce te motivează să mergi mai departe?
În momentele grele caut să îmi regăsesc echilibrul evaluând pașii pe care i-am parcurs și concentrându-mă la obiectivele ce trebuie atinse. Experiența mi-a arătat de fiecare dată că nu există problemă fără rezolvare.
Care a fost cea mai mare provocare a ta în această perioadă de criză și ce ai învățat din ea?
Această perioadă de criză a venit cu multe informații neclare și contradictorii. În plan profesional au survenit numeroase modificări legislative menite să sprijine mediul de afaceri, ce au necesitat analize și studiu suplimentar în vederea aplicării corespunzătoare în practica financiar – contabilă. Am învățat să mă adaptez continuu fiecărei schimbări și să caut soluții fiecărei provocări.
Cum reușești să faci față multiplelor roluri pe care le ai (femeie, antreprenor, partenera de viață, fiică, colegă, mamă etc..)? Care este secretul tău?
Mărturisesc că încă nu am descoperit secretul unui echilibru perfect, dar cred că împreună cu cei apropriați putem reuși în îndeplinirea acestor roluri și în depășirea oricăror dificultăți.
Ce planuri ai pentru viitor?
În viitorul apropriat am în vedere construirea unui portofoliu divers de clienți, cărora să le furnizez cu profesionalism și calitate serviciile oferite de societatea mea.
Ce sfaturi ai da femeilor care se tem să facă pasul spre antreprenoriat?
Antreprenoriatul este o nouă abordare a profesiei noastre, un cadru menit să ne ofere flexibilitatea de care avem nevoie pentru a pune în scenă valorile și dorințele noastre cu maximum de inspirație, creativitate și devotament.