Cum te numești, de unde ești și ce afacere ai?
Sunt Raluca-Maria Avadani, sunt din Iași și sunt fondatoarea brandului Ralu Land, un brand de modă sustenabilă unde realizăm hăinuțe din țesături naturale pentru copii și femei.
Când ți-a venit ideea acestei afaceri? A fost un vis mai vechi sau o oportunitate de moment?
Ideea afacerii am avut-o dintotdeauna fiind pasionată de croitorie și cusut din copilarie doar că nu am stiut niciodata ca va lua forma unei afaceri sustenabile și că țesaturile naturale vor deveni o adevarată obsesie pentru mine. Visul s-a concretizat spre sfarșitul concediului de maternitate, cand am realizat că îmi doresc să fiu mai mult timp aproape de baiețelul meu și că potențialul ideii mele este foarte mare.
Ai avut nevoie de finanțare pentru proiectul tău sau ai pornit afacerea cu fondurile proprii?
Am început afacerea cu fonduri proprii în colaborare cu mama mea. Am contribuit amandouă la investiția inițială și apoi am reinvestit tot din aproape în aproape.
Ce produse și servicii oferi și cine sunt clienții tăi?
Avem o gama variată de hainuțe din țesături naturale pentru copii de la 0 la 5 ani (realizăm și pentru copii mai mari atunci cand ni se solicită) și pentru femei. Modelele noastre sunt în linii simple, croi lejer care să încurajeze libertatea de mișcare a celor mici, iar pentru mămici am adaptat aproape toate modelele disponibile pentru a fi utilizate cu succes și de către mamicile care alăptează, dar și foarte multe modele pentru gravide.
Avem în catalogul nostru de țesături bumbac organic, muselină, in, canepă, panză topită, lană merinos, lană virgină, cașmir, mătase dar și blenduri ale acestor țesături speciale. Clienții noștri sunt în general mămici ce doresc să îi îmbrace pe cei mici în haine sustenabile confecționate din țesături naturale dar și tătici care ocazional comanda pentru copiii lor hainuțe sau vor să daruiască soțiilor ceva special.
Cu ce vii tu diferit pe piață? Care este diferența majoră dintre oferta ta și concurență?
In primul rand ne respectam promisiunea ca toate tesaturile pe care le folosim sunt naturale si obtinute prin proceduri cat mai putin nocive sau care sa afecteze cat mai putin mediul inconjurator. De asemenea, incurajam mereu ca hainutele sa fie luate pe marimi intermediare astfel incat sa poata fi purtate cat mai multa vreme. Hainutele noastre sunt realiazate pe baza de comanda astfel incat nu avem stocuri care sa ramana nefolosite sau care sa ne forteze sa le subevaluam.
Calitatea hainutelor este una superioara si incurajam mamicile sa incerce refinantarea hainutelor mai mari prin vanzarea celor deja utilizate pe grupuri de specialitate unde vor fi cu siguranta apreciate si iubite de catre noii proprietari. Toate materiile prime folosite la ambalarea si expedierea produselor sunt din materiale reciclate sau reciclabile, ne dorim sa continuam aceasta traditie chiar daca hainutele noastre se incadreaza la categoria haine premium, noi am aratat ca putem ambala frumos si cu bun gust dar cu respect fata de mediul inconjurator.
Care a fost cea mai mare satisfacție a ta ca antreprenor? La cât timp de la lansarea afacerii ai simțit asta?
Cea mai mare satisfacție a fost după lansarea website-ului nostru , după 6 luni de la lansarea afacerii, cand primeam notificari pe telefon de la noile comenzi plasate. Efectiv eram în extaz, mă bucuram de fiecare notificare și o împărtășeam cu oricine era în preajma mea în momentul acela. Apoi cand am reușit să finanțez primele ședințe foto am realiat cat de frumos pot fi expuse produsele noastre în online cu ajutorul unui profesionist, deși am primit foarte multe aprecieri și pentru modalitatea în care reușesc eu să prezint produsele pe site și pe rețelele de socializare.
Ce faci în momentele grele ca să te remontezi? Ce te motivează să mergi mai departe?
Deși odată cu intrarea în legalitate petrec tot mai mult timp cu chestiuni administrative, cand am un moment mai greu mă așez să cos ceva. Atunci intru în lumea mea, dau frau liber creației și mă remontez imediat. Am noroc și de oameni minunați care îmi sunt alături și care în nici un moment nu au văzut nimic atat de gri cum vedeam eu lucrurile, ci mereu m-au încurajat și mi-au reamintit de frumusețea și unicitatea a ceea ce facem noi la Ralu Land. Ca fostă corporatistă mereu îmi aduc aminte de momentele în care visam să am propria afacere și cum vedeam eu ca un ideal absolut acest lucru. Acum că trăiesc această poveste trebuie să îmi asum și rarele momente grele, de aceea comparația între statutul de angajată și antreprenor este de multe ori de ajutor.
Care a fost cea mai mare provocare a ta în această perioadă de criză și ce ai învățat din ea?
Cea mai mare provocare a fost să imi găsesc sprijin emoțional și încurajările necesare pentru a-mi înfrange teama de a crește. Auzind mereu de afaceri care s-au închis sau care și-au redus din activitate de la începutul pandemiei, am avut mereu gandul că trebuie să îmi mențin un volum de activitate relativ redus pentru a nu experimenta un eventual eșec. Am învatat însă că potențialul nu trebuie oprimat, că orice oportunitate care vine trebuie explorată și că nu poți să te consideri curajos decat după ce ai simțit sentimentul de frică și ezitare.
Cum reușești să faci față multiplelor roluri pe care le ai (femeie, antreprenor, partenera de viață, fiică, colegă, mamă etc..)? Care este secretul tău?
În momentul acesta învăț mai mult ca niciodata să deleg. Nu credeam că pot avea încredere deplină în cineva să petreacă timp cu copilul meu, așa cum nu credeam că voi gasi pe cineva care să înțeleagă importanța și obsesia mea acordată detaliilor, modalitații de lucru și respectul față de țesăturile folosite. De cand am început să deleg mă simt mai liberă, simt că acum pot să cresc în voie și să nu mai fiu prizoniera propriilor frici și limitări. Odată ce am început să accept ajutor am devenit mai disponibilă, mai blandă, mai ințelegatoare și să observ îmbunătățiri inclusiv în viața de cuplu. Din păcate mentalitatea romancelor de a-și asuma absolut toate rolurile pe care vor să le și execute perfect pot duce la o stare de burnout, că tot este foarte populară această expresie, însă nu este în regulă pentru sănătatea lor fizică și emotională. În primul an după ce am devenit mamă am apelat la ajutorul unui psihoteraput care m-a ajutat să înțeleg mai bine lucrurile acestea, m-a ajutat să trec peste sentimentul de vinovăție ce a apărut atunci cand m-am hotarat să caut o bona pentru Sebastian, și în general să intru în normalitate cu respectul față de mine, de corpul meu și de sănătatea mea emoțională.
Ce planuri ai pentru viitor?
Plănuiesc o extindere a brandului meu. Plănuim să mai angajăm o persoana în cadrul atelierului și pun la cale niște colaborări foarte frumoase care se vor desfășura în online.
Ce sfaturi ai da femeilor care se tem să facă pasul spre antreprenoriat?
Sfatul meu pentru mămicile cărora le este frică de nou și necunoscut este să își caute sprijin cat mai aproape de ele, să identifice comunități care sprijină antreprenoriatul la început de drum, să urmărească afaceri sau persoane pe care le admiră și pe care le consideră un ideal în direcția în care doresc și ele să meargă, și să fie cu adevărat pasionate de acel lucru. Consider că afacerile "la cheie" nu vor avea niciodată farmecul celor începute dintr-o pasiune și cred că pentru a rezista provocărilor trebuie să simți că ești acolo unde trebuie să fii și că ceea ce faci are o însemnatate specială.