Sunt Mihaela Șucată, mamă, soție și fondatoarea magazinului online, Mikatelier.

După o experiență corporatistă de câțiva ani, din dorința de a-mi petrece mai mult timp alături de familie și de a crea obiecte vesele și folositoare, am decis să schimb traiectoria profesională. Am apreciat dintotdeauna produsele handmade și creatorii acestora, și mă simt împlinită, ca după 2 ani, să fac parte din această frumoasă comunitate.

Mikatelier a apărut atunci când imaginația, pasiunea pentru lucrul de mână și îndemânarea s-au întâlnit. Născut sub o stea norocoasă, micul atelier de decorațiuni și accesorii pentru casă și familie, a apărut inspirat din confortul căminului meu și din dorința de a oferi cadouri personalizate celor dragi.

Pe Mikatelier poți găsi șorțuri de bucătărie pentru întreaga familie; perne decorative “cititoare”, cu un buzunar special pentru carte, unde designul fiecărei perne este conceput în funcție de preferințele clientului; decorațiuni pentru sărbători; păturici pufoase și personalizate pentru copii, ce pot fi cadoul ideal pentru botez sau aniversare; rucsăcei pentru creșă și grădiniță, penare pentru creioane colorate, ce reprezintă o idee salvatoare pentru călătorii, fiind mici, încăpătoare și ușor de luat unul în geanta mamei.

Și cum creativitatea nu se oprește aici, vă invit să descoperiți noile idei de cadouri, decoraţiuni şi accesorii inedite, pe www.mikatelier.ro.

Mihaela Șucată

Business Owner Mikatelier

www.mikatelier.ro

Email: [email protected]

www.facebook.com/mikatelier.ro