Nu știu voi cum sunteți, dar eu am zile în care se acumulează atât de multă dezamăgire și oboseală, încât îmi vine să renunț la toate proiectele și să mă retrag într-un vârf de munte, departe de tot.

Mi-am dat seama că asta nu are legătură deloc cu antreprenoriatul sau cu faptul că conduc o comunitate de mămici, ci cu munca cu oamenii, care este cea mai grea muncă de pe pământ. Te consumă și te obosește mai mult decât orice muncă fizică.

Țin minte că pe vremea când lucram ca manager de vânzări în asigurări de viață îmi anunțam periodic demisia, până ce șeful meu și-a dat seama că acela e momentul în care trebuie să îmi dea o zi liberă ca să mă odihnesc și apoi să scoată de la naftalină discursul despre viziune,”the higher purpose”, pentru că m-am înglodat cu nasul în mocirla cu scuze, văicăreli și neputințe ale agenților de vânzări și sunt pe punctul de a mă sufoca împreună cu ei. Prea multă empatie strică uneori.

Să renunți e cel mai simplu lucru de pe pământ. Renunțarea nu necesită nici un efort și nici o calitate din partea ta. 

În cei aproape 4 ani de când am înființat Mamprenoare am vrut să renunț de foarte multe ori. Prima oară am vrut să renunț când, după ce am inventat acest nume, s-au trezit unii rapid să facă și pagină de Facebook și website ca să pescuiască niște clienți la firma lor de soft. Tipic românesc, ai zice.

A doua oară mi-a venit să renunț după ce o femeie care fusese la mine la curs s-a gândit că ar fi o bună idee să intre în grup, să le scrie in privat tuturor membrelor și să le atragă în grupul ei cu un articol gratuit. N-a făcut mare brânză după acest incident, nu e o persoană care să aibă viziune, că altfel nu copia. Tipic românesc, ai fi tentat să spui.

Au fost zeci de momente în care am văzut cum oameni în care am avut încredere au trădat și mi-a venit să renunț.

Dacă renunțam, nu învățam atât de multe despre noi și despre ce ne mișcă pe noi cu adevărat. Nu aveam acum lângă mine femeile puternice care au crezut una în cealaltă și au rămas împreună la bine și la greu. Legătura construită între noi este foarte greu de distrus. Și nu aveam satisfacția imensă de a schimba în bine viața a sute de femei din toată țara și, implicit, a copiilor lor. Asta a fost viziunea care m-a ținut în picioare în tot acest timp.

Anul acesta a fost anul în care am vrut să renunț de cele mai multe ori. Gradul scăzut de implicare în comunitate pe care l-ați văzut la proteste și l-ați resimțit în viața publică l-am simțit și noi din plin. A fost ca un val negru de dezamăgire, resemnare și dezbinare care a acoperit toată țara. Oamenii s-au retras în casele lor și au încetat să le pese de ceilalți. S-au închis și s-au izolat, dintr-o nevoie firească de auto-protecție. A fost nevoie de un efort imens de convingere pentru a-i scoate din această stare și nu am prea reușit, decât pe termen scurt și cu puțini. Mulți au plecat din țară, iar cei rămași par ‘încremeniți în proiect”, vorba d-lui Liiceanu.

Ăștia suntem, atât merităm. La noi nu se poate. Votăm cu Dăncilă. Așa, măcar ne îngropăm de tot.

Greu scoți românul din starea de jale și din mentalitatea de victimă. Asta e zona de confort, așa suntem obișnuiți. Suntem un popor latin, emoțional. Și când ne ia pe noi valul de emoții, ne pierdem rațiunea. Așa ajung să îi bată joc de noi tot felul de analfabeți și oportuniști care nu ne oferă nimic în schimb. Doar ne dezbină și ajung să distrugă ceea ce noi am construit cu greu. Pentru că ei au învățat să se folosească de emoțiile noastre și știu cât de puternice sunt emoțiile noastre negative. Distrug totul în jur, spulberă viitorul copiilor noștri fără ca noi să putem reacționa. Privim amorțiți și neputincioși.

Cum rupi cercul ăsta vicios de resemnare într-o comunitate eterogenă? Cum obții implicare? 

Cu lideri carismatici și cu mesaje puternic emoționale. Nu bați emoții puternice cu logică. Nu funcționează. E musai să stârnești emoție puternică și asta poți să o faci doar dacă știi să apeși butoanele care declanșează emoție. Și care sunt butoanele care stârnesc emoția? O viziune clară (the higher purpose), construită pe valorile comunității.

E momentul pentru o nouă strategie și pentru un nou tip de leadership. Participativ.

Ne dorim să construim o comunitate de femei care să se susțină reciproc. Ca o plasă de siguranță la nivel național și nu numai. Femei care sunt leaderi sau au potențial de leader. 

E plină țara de astfel de femei. Femei care nu se resemnează. Femei care vor să aibă impact. Care au planuri mari. Care gândesc diferit. Care au curajul să fie autentice. Pe ele le vrem alături de noi. Să ne unim forțele și să schimbăm în bine lumea în care trăim.

Visul meu este ca peste 10-20 de ani să mă uit pe harta lumii și să văd o rețea de femei românce independente și puternice, care împărtășesc valori comune, care se cunosc și se sprijină reciproc. Și sute, mii de proiecte făcute de aceste femei în toată lumea. Proiecte de educație și caritate care au schimbat în bine viața lor și a comunităților locale în care trăiesc.

Și mai am un vis. Să am încă alături femeile cu care am pornit la drum. Să creștem împreună. Să fim alături una de cealaltă în momentele importante din viață. La bine și la greu.

Dacă și tu crezi în acest vis, te aștept alături de noi la Conferința Empowering Mothers din 7 decembrie, de la București.

Vei cunoaște acolo o parte dintre femeile puternice, împreună cu care construim această rețea. Sunt sigură că o să te inspire energia lor!

Alina Bota

Fondator Comunitatea Mamprenoare