Cine sunt femeile care  urcă pe scena The Woman? // 30 Martie, Wonderland Cluj-Napoca

Luna martie, lună dedicată femeilor și sărbătorită an de an de The Woman, regăsește comunitatea în acest an celebrând leadershipul feminin, pe 30 Martie la Wonderland Cluj-Napoca.

Peste 500 de femei sunt așteptate pentru o nouă ediție a conferinței anuale de leadership feminin The Woman. Ediția din acest an are ca tematică „Ageless Success” și își propune să arate că succesul nu este dictat de numărul anilor de viață, ci mai degrabă de numărul anilor de muncă, de sacrificii, de pregătire, presărați de curaj și ambiție.

De multe ori, se spune că vârsta nu contează sau că este doar un număr, iar în acest an pe scena The Woman urcă femei care au demonstrat și încă demonstrează prin activitatea lor de zi cu zi că succesul nu are limită de vârstă.

Printre femeile care vor urca pe scena The Woman în acest an se numără:

Atena Boca

Atena Boca este fondatoarea comunității LaPrimulBebe, cea mai relevantă comunitate online de sprijin pentru gravide și mame la început de drum din România.

Deși a început ca un grup pe Facebook format din zece prietene, LaPrimulBebe a ajuns în 10 ani o comunitate de peste 230.000 de părinți activi, în grupuri regionale în toată țara și în Diaspora.

Până în prezent a strâns împreună cu părinții comunității 3.800.000 de Euro, cu care a renovat și a dotat 18 secții de pediatrie, neonatologie și maternități din România.

Ioana Constantinescu

Cu o prezentă absolut memorabilă, Ioana Constantinescu este cea care a debutat, ca model, pe scenă la vârsta de 75 de ani. Apariția sa a avut loc anul trecut în cadrul Romanian Fashion Week, când a defilat purtând o ținută all white, creată de designerul Lucian Broscățean.

De-a lungul timpului, aceasta a lucrat ca proiectant în industria chimică, iar după 1990, s-a reprofilat activând într-o tipografie. În prezent este bonă.

Amalia Sterescu

Amalia Sterescu are o experiență profesională de peste 25 de ani, din care 16 ani i-a petrecut conducând diverse echipe în companii cu amprentă globală, ocupând poziții de conducere în echipe locale și internaționale. Ca intrapreneur, a creat de la zero startup-uri în România, China sau India și a gestionat clienți din peste 50 de țări ale lumii.

Ca Fondatoare a primei Școli de Public Speaking din România a antrenat peste 2500 de profesioniști la nivel local și internațional, dar și elevi din grupa de vârstă 6-14 ani.

Își definește misiunea asemeni unui far, dorindu-și să îi călăuzească pe lideri să facă tranziția către următorul nivel al business-ului sau al carierei lor și în prezent își concentrează atenția înspre internaționalizarea serviciilor sale în zona de Leadership self care și Reframing aging.

Eliza Yokina

Eliza Yokina este Senior Partner în cadrul Cumulus, membru fondator al Asociaţiei „De-a Arhitectura” – ce aduce cultura mediului construit în școli, iar în trecut a fondat Biroul de arhitectură SYAA.

Personalitate artistică, atentă la detalii, Eliza are înclinaţie spre reinterpretările senzoriale în arhitectură, spre arhitectura precedată de o poveste. Este câștigătoare de trei ori a Anualei de Arhitectură București și premiată la „Gala Bun de Tipar” 2012 cu cartea sa „Vise Despre Case”.

Ioana Enache

Ioana Enache are peste 30 de ani de experiență, activând în management general, consultanță de top, marketing și vânzări. Aria sa de expertiză cuprinde business process redesign, managementul schimbării și marketing și comunicare strategică.

Este pasionată de leadership, susține leadershipul feminin și este o susținătoare constantă a cauzelor sociale și artistice. Pe lângă toate acestea, Ioana a conturat alături de soțul ei, un proiect drag sufletului ei, PoemBoem, rafinându-și „design-ul interior al propriei vieți”.

Și-a definit stilul de leadership pentru a avea impact și eficiență în raport cu echipa și partenerii săi, păstrându-si însă autenticitatea și rămânând fidelă valorilor personale.

Dana Sota

Dana Sota este specialist în frumusețe, spa & wellness consultant, autor și beauty blogger.

Începând cu 2004 a activat și în presa scrisă, iar timp de 4 ani nu a trecut o săptămână fără ca Dana să nu semneze un editorial de beauty. Pasionată cu adevărat despre tot ceea ce înseamnă frumusețe, Dana și-a pus semnătura și pe propria carte  -  „FRUMUSEȚEA SE ÎNVAȚĂ”, vândută în peste 20 000 de exemplare, iar în prezent organizează evenimente de beauty și sănătate și adesea este speaker/MC la astfel de evenimente.

Dora Gaitanovici

Descoperindu-și pasiunea pentru muzică de la o vârstă fragedă, Dora Gaitanovici a studiat de-a lungul timpului canto, saxofonul și pianul, iar în prezent ca gen muzical abordează rock progresiv melodic cu influențe folclorice și influențe din alternativ.

Deși are doar 22 de ani, Dora are în palmares zeci de trofee naționale, pe lângă participarea cu succes în cadrul emisiunii „Vocea României”, unde a fost unul dintre cei patru finaliști ai ediției din 2018. Ea a susținut un recital în finala Eurovision România 2020 și a cucerit telespectatorii cu refrene celebre din cadrul concursului, interpretate alături de band-ul său, dar și un recital la Cerbul de Aur. Anul trecut, Dora a participat la Selecția Națională Eurovision România, unde a fost pe primul loc în preferințele publicului, conform voturilor telespectatorilor.

De la sfârşitul anului 2021 putem vorbi despre trupa Dora Gaitanovici, ca entitate colectivă, de sine stătătoare. În 2022, alături de colegii ei, Dora a bifat cele mai relevante scene de club din țară, dar şi cele mai importante festivaluri. La sfârşitul anului trecut a avut loc lansarea primului album Dora Gaitanovici, intitulat „Descântec", un album concept inspirat din poveşti şi balade. În prezent, trupa se află în plin turneu de promovare al albumului, care se va întinde pe parcursul întregii primăveri.

Ioana Berciu

Ioana Berciu este medic de Medicina Funcțională, Medicină Generală, Specialist Medicină de Laborator și Rezident Endocrinologie a doua specialitate. Este membră a Societății Române de Endocrinologie, a Societății Europene de Endocrinologie, a Academiei Americane de Medicina Anti-Aging și a Institutului de Medicină Funcțională,  în proces de „Board Certification” la ambele Institute. 

A participat și participă în continuare la multe cursuri și traininguri organizate de Universități din Statele Unite și din Europa. În anul 2018 și-a deschis propria clinică , concentrandu-se pe practicarea Medicinei Funcționale și pe construirea unei comunități puternice de oameni informați, dorindu-și să contribuie la promovarea acestei noi abordări în ceea ce privește sănătatea și longevitatea.

Din anul 2020 colaborează exclusiv în România cu L-Nutra- ProLon FMD, ProLon fiind singura dietă care imită postul negru cu apă, dietă cu peste 20 de ani de cercetări în spate, inventată de Prof. Valter Longo, dorindu-și astfel să construiască un public cât mai informat în ceea ce privește fastingul și beneficiile lui, precum și introducerea acestuia în stilul de viață.

Cristiana Oprea

Cristiana Oprea este pilot de raliu și fondatoarea platformei Femei în Motorsport. În 2015 a trecut de la arhitectură la motorsport, cu certitudinea că la volan va putea schimba lumea în bine.

Este singura româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri și fondatoarea Femei în Motorsport, un proiect unic prin care promovează femeile din automobilismul și motociclismul românesc. Între competiții, Cristiana scrie despre mașini cu poveste pe Autocritica și pe blogul ei, cristianaoprea.ro.

Fie că fac performanță în business, sunt un model în zona de lifestyle, cuceresc pista de raliu, scena sau catwalk-ul, le regăsim în cabinet sau la birou, pentru toate aceste femei vârsta nu a reprezentat o piedică în atingerea obiectivelor sau în construirea, pas cu pas, a ceea ce ele definesc succes.

Lista completă cu speakerii ediției va fi disponibilă curând pe site-ul evenimentului.

Biletele ediției din acest an pot fi achiziționate de pe site-ul conferinței The Woman: www.conference.thewoman.ro.

Evenimentul The Woman este organizat de către Libero Events, iar poveștile edițiilor anterioare pot fi regăsite, de asemenea, pe site.

Ediția din acest an reunește branduri și companii care susțin leadershipul feminin. Partenerii ediției pregătesc activări și multe surprize pentru participanți. Cei care susțin promovarea femeilor în antreprenoriat și în poziții de lider:

Aegon – Silver Partner,

Meron – Official Coffee Partner,

ATP Motors by Mercedes – Mobility Partner,

Susținut de:

Romb 360, Mamprenoare, Clinica Dermavision, Nashi Argan România, IKONIC, Vodnar Beauty Lounge, BOOKR, Majorel Romania, Macle Concept, Porsche Engineering Romania, Iron Mountain Romania, Aesthetica, FRAnces Dress Shop, Emil Web, Upriserz, BunăDimineața.ro, CONAF, Creative Community, Dulciuri cu Suflet, Clujul Copiilor, Antreprenoare.ro, Femei în Motorsport, Women in Tech, 18 GYM, EGGS, Vivo! Cluj-Napoca,  Vienna Business, Pandora, Regus România, TAB - The Alternative Board Romania,  BrainFIT - Clinici de Neurofeedback, Oxygen, Amina Muses.

Copyright @2016 - 2024 MAMPRENOARE.EU
Share
crossmenu